România în prim-PLAN

Distribuie:

Vremea schimbării este acum:

ROMÂNIA în PRIM-PLAN

România, alături de cele mai multe dintre statele lumii se află în prezent în pragul unei noi ere, traversând o perioadă marcată de schimbări majore și rapide ce aduc în urma lor multă, foarte multă incertitudine. Lumea noastră se confruntă cu provocări uriașe și perspective sumbre. Amenințările, concomitente, multiple și diferite, nu sunt doar locale, ci globale. În egală măsură lumea aceasta în schimbare dar mai ales marcată de o evoluție tehnologică excepțională oferă și o multitudine de oportunități. În asemenea momente avem nu doar dreptul ci și obligația de a nu fi doar subiecți pasivi ai tranziției, așteptând ca alți să ne decidă destinul, așa cum, din păcate, prea des am făcut-o până acum. Prea mult timp am permis temerilor și îndoielilor noastre să ne copleșească, lăsând pe alții să decidă pentru noi.

În prezent, noi, ca națiune, ne aflăm la o răscruce de drumuri. Putem alege să continuăm pe calea pasivității, a incertitudinii, a polarizării sociale, a neîncrederii. Sau putem decide pentru o cale diferită, una care să ducă la unitate, respect, recunoaștere, realizare. În alegerile prezidențiale din acest an nu este vorba doar despre a găsi un ocupant pentru fotoliul de la Cotroceni ci de a alege un garant al unui altfel de viitor pentru toți românii.

Avem nevoie, mai mult ca niciodată în ultimii 30 de ani, nu doar de un președinte ci de acel Președinte cu o viziune curajoasă, de Președintele care ne poate inspira, care ne poate motiva, care știe ce poate și vrea, care ne poate conduce către acea Românie pe care să o respectăm și iubim pentru că așa simțim iar nu pentru că așa ne cer ei, cei care au distrus-o. Un Președinte care să aibă curajul să vrea pentru toți românii o Românie a bunăstării, o Românie puternică și respectată, o Românie lider în Uniunea Europeană, o țară în care românii plecați să revină pentru că vor, nu pentru că îi chemăm noi.

România este în prezent a șasea țară din UE după numărul de locuitori și a opta ca suprafață, dar, de mulți, prea mulți ani, se află în coada clasamentelor europene la mai toate celelalte repere. Împreună însă, exploatând înțelept resursele de care dispunem, cu un PLAN bine întocmit, sunt sigur că putem aduce România între primele zece țări europene în cel mult un deceniu.

Ultimii 10 ani pot fi definiți cu un singur cuvânt: stagnare. România a bătut pasul pe loc în multe domenii, aproape toate sondajele arată, de ani buni, că românii consideră că țara merge într-o direcție greșită, eșecul sau irelevanța în domeniul relațiilor internaționale au devenit obișnuite, banale, reformele interne sunt mereu asumate și apoi prorogate, nu mai avem demult obiective strategice iar pe cele tactice le ratăm unul după altul, ne propunem puțin și realizăm și mai puțin.

Este timpul ca, după 10 ani de stagnare și de bătălii politice sterile, purtate pentru interese personale nu pentru interesul național, să repornim România, astfel încât să fie țara în care să trăiască în bunăstare toți cetățenii, din care tinerii să nu mai plece și în care să dorească să se întoarcă milioanele de români emigrați, alungați de condițiile de trai, de lipsa de respect și lipsa de oportunități. Vrem să fim o națiune care crede în potențialul ei, o țară în care să reînvie speranța că se poate într-adevăr altfel, că se poate mai bine.

Învățând din experiențele politice ale ultimilor 30 de ani, îmi propun să acționez pentru schimbarea radicală a acestei situații, prin promovarea unor obiective curajoase dar și realiste, în care se regăsesc integral principiile și valorile noastre.

Înțelegând că un program politic este un instrument în evoluție, ce necesită inevitabil ajustări și actualizări periodice funcție de evoluțiile interne și internaționale, consider că următoarele cinci puncte sunt fundamentul pe care trebuie să se așeze toate politicile publice pe termen mediu-lung:

Meritocrația – Promovarea în poziții de responsabilitate, pe baza unui set de criterii transparente, clar formulate, numai a acelor persoane cu pregătire pe domeniul de competență, care au calificări reale, cetățeni care nu au venit în politică în căutarea unui loc de muncă, persoane cu realizări cuantificabile care să se constituie într-o garanție pentru atingerea obiectivelor asumate.
Clarificarea competențelor executive în stat – Demararea și promovarea în ritm accelerat, cu largă consultare populară, a unui proces de clarificare a competențelor executive în stat, astfel încât, întărind mecanismele de “checks and balances”, să se evite suprapunerile de atribuțiuni ce au permis în mod sistematic politicienilor din fruntea statului asumarea privilegiilor dar evitarea răspunderilor. (ex.: raporturile președinte – premier, funcționarea CSAT, etc).
Reconstruirea încrederii populației în mecanismele democratice și reevaluarea potențialului de funcționalitate al acestora, în primul rând prin implementarea rezultatului referendumului din 2009 privind numărul de parlamentari. Să înțelegem că în prezent avansul tehnologic permite consultarea mult mai facilă, cu frecvență sporită și în timp util a populației pe temele de interes public și că oamenii trebuie să aibă încredere că opiniile lor contează și sunt respectate. Să reamintim neobosit votantului dar și politicianului art. 2.1 din Constituție ce spune “Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”.
Reorganizarea administrativ-teritorială a țării – Sunt numeroase argumente de natură financiară, administrativă, economică ce vin în susținerea unei asemenea inițiative. Toți politicienii de top din ultimii 20 de ani au vorbit despre nevoia unei asemenea măsuri dar ea a fost amânată sistematic din dorința de a nu “tulbura bazinele electorale” și a nu pierde sprijinul “baronilor locali”. S-au vehiculat mai multe variante, unele de real interes, eu susțin o reducere a județelor și o reașezare a lor sub formă de regiuni pe structura actuală a Curților de Apel (15).
Dezvoltarea/ consolidarea clasei de mijloc – Dimensiunea clasei de mijloc a oricărei națiuni (definită ca atare atât prin nivelul de educație ridicat cât și/sau prin starea materială suficientă pentru a permite aspirația către idealuri abstracte) are o relevanță certă pentru amploarea reală și stabilitatea democrației sale. O clasa de mijloc bine dezvoltată reprezintă un garant dar și un gardian puternic al democrației, ținând la distanță mișcările extremiste. Atunci când clasa de mijloc se micșorează, gradul de democrație tinde să scadă ca o consecință directă. Voi acționa pentru înțelegerea și recunoașterea rolului fundamental ce revine într-o democrație clasei de mijloc, susținând măsuri financiar-economice de natură a facilita dezvoltarea și consolidarea accelerată a acesteia.

Am convingerea că ceea ce contează cel mai mult atunci când vorbim despre persoana președintelui sunt caracterul și sistemul de valori la care se raportează, ca om și ca politician. Principiile pe care îmi fundamentez acțiunea politică sunt supremația legii, asumarea răspunderii și transparența.

Supremația legii – ca principiu ce, pornind de la egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, garantează faptul că nimeni nu este mai presus de lege, care trebuie aplicată în mod egal și corect față de orice persoană și orice persoană, indiferent de poziția sa în societate, este obligată să respecte legea.
Asumarea răspunderii – într-un sistem democratic cei implicați în viața politică trebuie să accepte că sunt răspunzători în fața semenilor lor, ale căror interese, nevoi și aspirații se angajează să le servească. Sunt răspunzători pentru toate acțiunile lor, iar accederea în poziții de decizie nu va face decât să sporească nivelul răspunderii morale și materiale ce le revine acestora.
Transparența – pentru ca acțiunile politice să se supună principiului asumării responsabilității, acestea trebuie să fie caracterizate de transparență, să permită presei și cetățeanului interesat, nemijlocit sau prin reprezentanți desemnați, să cunoască și înțeleagă cine, ce și de ce propune, cum se adoptă deciziile, cine este răspunzător pentru implementarea acestora.

Valorile în care cred sunt respectul, onestitatea și responsabilitatea.

Respectul pentru demnitatea și drepturile fundamentale ale tuturor concetățenilor, respectul ca recunoaștere și acceptare a diferențelor și divergențelor dintre membrii societății drept punct de plecare pentru definirea obiectivelor comune și a căilor de atingere a acestora, respectul ca premisă pentru dialog, înțelegere și prosperitate.
Onestitatea regăsită în sinceritatea comunicării, în respectul pentru adevăr și lege, în acordul total dintre fapte și spuse. Onestitatea exprimată prin implicarea în politică independent de orice așteptări personale, exclusiv în interes public, în serviciul cetățeanului și al națiunii.
Responsabilitatea înțeleasă ca obligația asumată voluntar și necondiționat de recunoaștere a răspunderii pentru toate declarațiile și acțiunile mele. Responsabilitatea regăsită în maturitatea, profesionalismul și curajul măsurilor propuse dar și în modalitățile realiste de implementare a acestora.

Pentru a putea profita de oportunitățile pe care o societate democratică le oferă, fiecare cetățean trebuie să aibă acces la educație și sănătate. Din nefericire, în România anului 2024, educația și sănătatea sunt domeniile aflate în cea mai mare suferință.

Educație de calitate, care să permită realizarea profesională și emanciparea

Lipsa de performanță generalizată, evidențiată de rezultatele la testele PISA, care ne clasează pe ultimele locuri în Europa, de clasificările tot mai slabe ale universităților românești în clasamentele mondiale, lipsa de predictibilitate a legislației, imixiunea politică, lipsa de resurse, toate acestea conturează nu doar un tablou sumbru ci mai ales un viitor incert pentru națiunea română.

Experiența tristă a ”României educate” face oarecum ingrat demersul de a promite o implicare activă și decisivă a președintelui în facilitarea elaborării unui program de reformă reală a învățământului românesc. Dar este rolul președintelui, ca mediator între stat și societate, să aducă la aceeași masă, în grupuri de lucru eficiente, mințile luminate din societatea civilă și reprezentanții instituțiilor pentru a elabora o viziune asupra sistemului de educație, lăsând operaționalizarea acesteia în seama experților.

Un sistem de educație de calitate, care să permită realizarea profesională și emanciparea, care să ofere în egală măsură cunoștințe academice robuste dar și competențe, trebuie să pornească de la definirea unei viziuni pe termen lung – Ce ne dorim de la procesul de educație? Cum dorim să arate românul educat în 2035 pentru a contribui la obiectivul de a deveni o țară cu o societate și o economie moderne, eliberată de complexe, care își promovează și apără interesele și are o voce în context internațional? Este nevoie apoi de un leadership susținut, de stabilirea de standarde ambițioase și de consecvența acestora, de profesori performanți – cărora să le recunoaștem importanța socială prin statut, prin respect și prin salarizare.

Un stat democratic și social trebuie să aibă un angajament ferm față de echitate, pentru că accesul la educație este prima dintre politicile sociale care vizează emanciparea. Aceasta ar trebui promovată cât mai devreme posibil și peste tot, pentru a consolida egalitatea de șanse de la o vârstă fragedă. În prezent, educația noastră este lipsită de performanță și produce inegalități. Școala poate deveni un loc al egalității de șanse și al oportunităților doar dacă există finanțare echitabilă, așteptări comune ridicate pentru toți elevii și mai ales profesori de înaltă calitate în fiecare școală, indiferent de localitate.

Un sistem de sănătate performant, accesibil, care pune pacientul în centru

Sănătatea este considerată o provocare pentru majoritatea cetățenilor români. Durata de viața sănătoasă în România este de 57,8 ani, plasând țara noastră pe locul 22 în UE din această perspectivă.

Sănătatea este un bun esențial. Boala și lipsa accesului la asistență medicală eficientă afectează calitatea vieții indivizilor și reprezintă o barieră în calea fericirii, a exercitării libertății lor individuale și a îndeplinirii rolului lor activ în societate, ducând la efecte economice și sociale negative. Sănătatea este astfel o preocupare individuală și o preocupare socială. Este esențial ca Sistemul de sănătate să se asigure că cetățenii au acces efectiv la asistență medicală de calitate atunci când au nevoie de aceasta. Într-o societate care pretinde a fi dezvoltată, este de neconceput ca oamenii să sufere sau să moară pentru că nu au acces în timp util la asistență medicală, este de neconceput ca dreptul la sănătate și uneori la viață să depindă de localitatea în care trăiesc.

Susțin reforma sistemului de asigurări de sănătate, cu existența unui pachet de bază bine definit, cu plafonarea CASS pentru pachetul de bază și creșterea numărului celor care contribuie, cu introducerea de pachete facultative care să permită ca banul să urmeze pacientul, indiferent unde acesta decide să se trateze (sistem public sau privat) și, mai ales, cu siguranța că poți beneficia de sistemul la care contribui atunci când ai nevoie.

Totodată, pentru ”sănătatea” sistemului de sănătate, intoleranța la orice formă de corupție în relația prestator de servicii de sănătate – pacient trebuie să devină normalitate. Pentru că această ”mică” corupție, dincolo de faptul că induce convingerea că nu ai șansa la asistență medicală performantă dacă nu ai bani, dincolo de afectarea imaginii sistemului de sănătate, distorsionează grav modul în care este percepută corupția de la nivelul administrației sau politicului, făcând-o pe aceasta din urmă tolerabilă

Ceea ce definește o democrație modernă nu este doar garantarea votului liber al fiecărui cetățean. Acesta reprezintă un mecanism necesar, dar nici pe departe suficient, iar asta am văzut repetat în ultimii 30 de ani: votul liber este cu adevărat puternic doar dacă este unul informat și educat.

Democrație reală înseamnă instituții puternice, înseamnă supremația legii, înseamnă o justiție independentă, înseamnă mecanisme de control și echilibrare credibile și eficiente. Toate aceste repere, compromise premeditat prin abandonarea graduală de către autorități a transparenței reale, a comunicării cu cetățeanul, a principiului meritocrației, a celui al supremației legii în schimbul manipulării propagandistice și descurajării implicării cetățenești trebuie refăcute. Președintele, prin statutul său de “reprezentant al statului”, înțelegând și acceptând rolul său de model și standard de conduită, este cel care poate și trebuie să dea tonul și ritmul schimbării reale.

Democrație revitalizată prin referendum și vot de la 16 ani

Neîncrederea și nemulțumirea crescândă față de clasa politică, credința că nu contezi ca cetățean, că nu poți face nimic pentru a schimba lucrurile generează lipsa de implicare a cetățenilor în viața politică dar și a comunității și absenteismul la vot. Faptul că suntem o democrație reprezentativă nu înseamnă că nu pot exista și elemente de democrație directă, prin care cetățenii să fie mai implicați în gestionarea afacerilor publice ale comunităților lor.

Referendumul – tehnologia permite astăzi modalități rapide și mai puțin costisitoare de vot, ca urmare militez pentru crearea condițiilor pentru facilitarea consultării populare prin referendumuri la nivel local, opțional și de inițiativă populară, atunci când cetățenii doresc ca anumite probleme să fie supuse votului.

Vot de la 16 ani – tineretul, în numele viitorului căruia partidele politice promovează atâtea măsuri, trebuie să aibă dreptul de a alege. Dacă au dreptul să muncească și să plătească taxe și impozite, trebuie să aibă și dreptul de a alege. Susțin nevoia dezbaterii oportunității acordării dreptului de vot de la 16 ani.

Justiție independentă

Statul de drept înseamnă existența unei justiții independente și corecte, eficiente și rapide, finanțată corespunzător nevoilor, în care cetățeanul să aibă încredere. Ca în multe alte domenii, și în justiție resursa umană este deficitară, fapt ce are impact asupra performanței, asupra eficienței, asupra celerității cu care se desfășoară procesele. Și în justiție sau mai ales în sistemul de justiție este nevoie de predictibilitate – a carierei, a obligațiilor, a încărcăturii, a modului în care este evaluată activitatea magistraților, a beneficiilor.

Lupta împotriva corupției trebuie să rămână, în continuare, o prioritate, dar realizată cu profesionalism și competență, pentru a nu reedita derapajele și abuzurile din trecutul nu foarte îndepărtat.

În același timp, consider că este timpul să aducem în prim-plan și drepturile justițiabilului, prea des uitat atunci când vorbim de sistemul de justiție. Pentru justițiabil justiția înseamnă astăzi multă umilință, procese care durează ani în șir, birocrație, săli de tribunale insalubre și ticsite. Nu putem vorbi despre o justiție performantă dacă omitem investițiile în judecătorii, în tribunale – pentru a asigura condiții decente pentru justițiabil în timpul ședințelor de judecată dar și condiții normale de muncă pentru magistrați și personalul auxiliar.

Transparența și controlul cheltuielilor publice

Statul nu este menit să facă totul sau să cheltuiască fără a număra. Statul trebuie să sprijine inițiative și să facă cele mai eficiente alegeri politice. Managementul public trebuie să fie eficient și exemplar, dar în prezent îi lipsește monitorizarea și evaluarea. Cetățenii finanțează serviciul public prin impozitare și așteaptă în mod logic în schimb un serviciu de calitate, care să țină seama de nevoile lor reale și să răspundă astfel unei logici de eficiență și transparență. Voi promova în administrația publică, o cultură a excelenței și rigorii în gestionarea cheltuielilor publice, începând cu modul în care este cheltuit bugetul Administrației Prezidențiale.

Constituția

Elaborată într-un timp plin de încărcătură istorică, Constituția României a fost răspunsul potrivit pentru vremurile din care ieșeam și pentru lumea în care intram. Dacă fundamentele sale, principiile și valorile pe care le enunță sunt în continuare valabile, experiența ultimilor 10-15 ani dar și lumea în profundă transformare în care trăim ne arată că există totuși o serie de aspecte care, în accepțiunea mea, ar trebui modificate. Am în vedere:

Implementarea rezultatului referendumului din 2009, privind numărul de parlamentari;
Clarificarea competențelor executive în stat;
Introducerea Regiunilor ca unități administrativ teritoriale;
Dreptul de vot – reducerea vârstei de vot la 16 ani;
Reevaluarea vârstei la care ai dreptul de a fi ales (23 Camera deputaților, 33 Senat), în sensul reducerii acesteia.
Pentru simetrie – dizolvarea Parlamentului în cazul în care, după suspendare, referendumul pentru demiterea președintelui nu este validat/ demiterea nu este aprobată;
Crearea condițiilor pentru demilitarizarea serviciilor de informații și transformarea cadrelor acestora în funcționari publici cu statut special, cu menținerea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, așa cum sunt acestea prevăzute în prezent pentru militari;
În vederea eliminării acuzelor și suspiciunilor permanente de influențare politică, modificarea condițiilor pentru numirea judecătorilor Curții Constituționale.

Competențele executive atribuite de Constituție Președintelui nu sunt opționale, ele reprezintă în sine un mecanism de control și corecție (checks and balances) extrem de important, ce trebuie abordate în continuitate, cu maxim discernământ și responsabilitate.

Politica externă, de securitate și apărare reprezintă principalele atribuții executive ale președintelui în care acesta are rol de coordonator și integrator. Este necesară corelarea politicii externe, în materie de obiective și priorități, cu politica de securitate și apărare – aspect atât de evident astăzi, în contextul evoluțiilor generate la nivel continental de agresiunea rusă în Ucraina. În același timp, cele două domenii atât de importante pentru suveranitatea unui stat nu pot fi gestionate corespunzător decât în condițiile unei colaborări corecte și loiale cu guvernul.

Rolul fundamental al politicii externe a României trebuie să fie reprezentat de promovarea consecventă, cu claritate și perseverență, a interesului național al țării noastre, de asigurarea securității și bunăstării națiunii, de susținerea și apărarea, cu demnitate și mândrie, a identității noastre naționale. Politica externă nu reprezintă un scop în sine ci este un important vehicul de promovare și protejare în plan extern a obiectivelor de politică internă în plan securitar, economic, cultural.

Împărtășim aceleași principii și valori cu partenerii occidentali dar avem interese diferite, derivate din poziționarea geopolitică a României. Starea de lucruri din ultimii ani, în care politica noastră externă a excelat în submisivitate, în susținerea necondiționată și alinierea la pozițiile celor pe care reprezentanții noștri i-au perceput ca puternici, în care România nu a avut nimic de propus, nimic de negociat nu mai poate continua. Acesta este unul dintre obiectivele mele majore de politică externă: de a scoate România din zona de irelevanță și de a o profila ca un stat cu politică externă dinamică, pragmatică și responsabilă.

Politica externă a României trebuie să fie caracterizată de continuitate și predictibilitate, dar nu în susținerea necondiționată a poziției statelor puternice în speranța unor câștiguri conjuncturale, efemere, de multe ori personale, așa cum prea des s-a întâmplat, ci prin raportare la obiectivele, principiile și valorile care ne definesc.

În acest spirit, în continuare, apartenența la Uniunea Europeană și la NATO rămân pilonii de bază ai politicii noastre externe, însă într-o abordare revizuită cu sinceritate și realism, în care apărarea și promovarea intereselor politice, economice și de securitate ale României, împreună cu susținerea și promovarea valorilor democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale, a nevoii de respectare a dreptului internațional și a ordinii internaționale bazate pe reguli, vor fi reperele ce vor da continuitate și predictibilitate diplomației noastre și vor crește rolul și profilul țării noastre în cadrul celor două organizații.

Consider că, în lumea de astăzi, dar mai ales în cea multipolară de mâine, rolul Uniunii Europene trebuie să crească în importanță, Uniunea fiind îndreptățită să aspire la poziția de actor global. România va fi un membru dedicat, activ și implicat, unul ce crede cu hotărâre în misiunea organizației. Apreciem însă că poziția asumată în prezent de UE, caracterizată de inflexibilitate și duritate în raport cu o parte semnificativă a membrilor săi, dublată de o atitudine submisivă față de câțiva actori statali, inclusiv unii externi organizației, nu este cea de natură să îi crească autoritatea și credibilitatea. Avem interesul și datoria de a contribui la consolidarea UE, dar nu trebuie să uităm nicio clipă care sunt raporturile noastre cu uniunea. UE nu este sub nicio formă nucleul de funcționari interesați doar de justificarea propriei existențe, UE nu există prin ea însăși ci doar prin membrii ei. UE este Germania, Franța, Italia sau Spania doar în aceeași măsură în care este și România, iar deciziile UE există doar dacă sunt și ale României.

Un alt element definitoriu pentru politica externă a României îl reprezintă parteneriatul strategic cu Statele Unite. Vom valorifica tot ce s-a construit până acum în relația cu SUA și vom acționa pentru consolidarea parteneriatului atât în plan securitar cât și politic și economic.

În același timp, apartenența noastră la UE și NATO și relația specială cu SUA nu trebuie contrapuse relațiilor cu celelalte state care aspiră la statutul de puteri globale în perspectiva lumii multipolare spre care ne îndreptăm indiscutabil. Nu mai putem ignora statele din ASIA, nu mai putem ignora sudul global unde se află majoritatea resurselor energetice și o piață de desfacere uriașă, trebuie să capitalizăm din relația cu statele cu care avem parteneriate strategice sau relații speciale.

Vom dezvolta, pe baze pragmatice, relațiile cu statele BRICS. De asemenea, vom consolida prioritar relațiile cu state ce reprezintă centre de putere și influență regională din Africa (Egipt, Nigeria, Africa de sud) și Asia (Japonia, Indonezia, Coreea de sud).

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a schimbat prioritățile diplomatice pentru foarte multe state, mai ales pentru cele care, asemenea României, sunt situate în proximitatea zonei de conflict. Cu atât mai mult este timpul să valorificăm statutul României de cel mai mare și mai populat stat din Balcani. Trebuie să înțelegem importanța strategică a regiunii noastre și trebuie să profităm de oportunitățile pe care le prezintă, impunându-ne ca un factor decizional la nivel continental. România trebuie să devină un integrator, să coaguleze inițiative, idei, să se pronunțe pe problemele regionale. În acest sens vom folosi activ și creativ formatele regionale, în special SEECP, urmărind dobândirea poziției de lider de opinie și agregator de inițiative politico-diplomatice regionale.

Vom susține activ demersul de integrare europeană a Republicii Moldova și vom acorda statului vecin, de care ne leagă comunitatea de limbă, cultură și istorie, suportul pe care îl va considera necesar. În același timp, vom susține procesul de extindere și integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest care îndeplinesc condițiile de aderare.

Revitalizarea diplomației economice – ignorată și subestimată prea mult timp, diplomația economică este o componentă esențială a politicii externe prin care se asigură conformitatea acțiunii politice în exterior cu obiectivul de promovarea a bunăstării economice, în speță promovarea intereselor economice ale României în străinătate, pentru dezvoltarea sau consolidarea de relații economice reciproc avantajoase. Confuziile generate de inexistența unui cadru legal clar și teama de a nu se confrunta cu acuze de corupție în urma promovării operatorilor economici români, mai ales a celor privați, au determinat dezangajare și depopularea birourilor de promovare și cooperare economică.

Trăim într-o lume globalizată și un mediu economic extrem de competitiv și nu ne mai putem complace în această stare de apatie. Consider că este timpul să regândim diplomația economică, poate este momentul ca aceasta să treacă la o altă etapă pentru a redeveni eficientă, poate este momentul să fie preluată de CCIR, cu sprijinul și coordonarea ministerelor de externe și al economiei.

Un corp diplomatic profesionist – Nu există politică externă, nu există diplomație fără un corp diplomatic puternic și profesionist, protejat de interferențele politicului, altele decât cele strict legale. Dacă ne dorim o Românie puternică și respectată, MAE nu mai poate fi redus la activitatea Direcției consulare. Politica externă trebuie făcută de diplomați, dar politica de partid a afectat serios diplomația. Numirile politice tot mai frecvente, transformarea poziției de ambasador într-o sinecură politică rezervată celor din cercul apropiat al președintelui sau premierului concomitent cu lipsa obiectivelor și priorităților de politică externă au dus diplomația română în derizoriu.

Pentru a asigura o poziționare avantajoasă a României în această lume globalizată, plină de incertitudini și aflată în tranziție inevitabilă către multipolaritate, reprofesionalizarea diplomației și revitalizarea școlii diplomatice românești devine nu doar o prioritate ci o urgență.

Securitatea națională este un concept complex ce include componente militare, economice, politice, de mediu, resurse și nu numai. Tocmai de aceea în elaborarea unei strategii coerente, pertinente și adaptată provocărilor prezente dar și a celor anticipate, se impune o acțiune corelată și responsabilă a tuturor autorităților cu competențe în domeniile conexe. În construcția unei abordări realiste și eficiente pe profil trebuie înțeles însă că nu toate problemele și amenințările grave cu care se confruntă un stat reprezintă teme de securitate națională.

Punctul de plecare obligatoriu va fi reprezentat de reconstrucția încrederii cetățeanului în autorități prin regândirea dialogului direct și/sau mediat de organismele cu atribuțiuni de control, dintre autoritățile cu competențe în domeniu și populație. În absența încrederii în guvernanți și autoritățile de resort, orice strategie, oricât de corectă, nu poate fi decât un concept teoretic sortit eșecului, spațiul dintre decident și cetățean fiind ocupat de dezinformare și teorii ale conspirației.

Politicile de apărare și securitate au, ca element central și definitoriu, statutul României de membru NATO. România va acționa pentru consolidarea coeziunii și solidarității în cadrul Alianței, își va respecta angajamentele și își va onora obligațiile ce îi revin ca membru al NATO și va participa activ la inițiativele de securitate colectivă ale NATO. Vom susține activ procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul estic, în special la Marea Neagră.

Ca președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării voi sprijini demersurile guvernului de a aloca 2,5% din PIB ca buget pentru Apărare precum și operaționalizarea programelor de înzestrare ale armatei.

În contextul în care astăzi toți factorii decizionali din stat vorbesc doar despre nevoia de dotare a armatei cu echipamente și sisteme moderne pentru apărare, consider că este foarte importantă recunoașterea rolului care revine resursei umane, militarului român, indiferent de armă, în arhitectura de securitate a statului. Salutând importanța solidarității internaționale, a colaborării politico-militare sub egida NATO, ca factor semnificativ de descurajare și protecție, nu trebuie să uitam nicio clipă că securitatea României este asigurată în primul rând de militarii NATO români. Omiterea militarilor români din discursul public atunci când se vorbește despre faptul că ”România este apărată de NATO”, ca și cum am fi externalizat acest serviciu, asocierea lor doar cu elemente care tot datorită discursului politicianist au o imagine negativă în opinia publică, precum pensia de serviciu, este de natură să afecteze grav atractivitatea profesiei militare, cu impact major asupra securității naționale pe termen mediu-lung.

Îmi propun să acord o relevanță crescută componentei de cunoaștere anticipativă și prevenție – segment al securității naționale pe care rolul prioritar revine serviciului diplomatic și serviciilor de informații, pornind de la realitatea că în prezent, o dată declanșată, o confruntare militară nu poate fi câștigată de nimeni, punând în mișcare o mașinărie ce se alimentează cu pierderi umane și materiale greu de anticipat.

Din această perspectivă, este nevoie elaborarea cadrului legal care să permită funcționarea coerentă a Comunității Naționale de Informații precum și de operaționalizarea Oficiului de Informații Integrate.

Revenind la nevoia de reconstrucție a încrederii cetățeanului în autoritățile cu atribuții în obținerea de informații, este imperios necesar ca Serviciile de informații să beneficieze de un cadru legal care să le precizeze cu claritate competențele, care să le pună la îndemână mecanismele prin care să poată răspunde eficient amenințărilor actuale și, concomitent, să statueze un control civil real, serios și profesionalizat, care să dea garanții cetățeanului că acestea nu își depășesc atribuțiile. De asemenea, consider că este timpul pentru demilitarizarea serviciilor de informații, cadrele acestora urmând a deveni funcționari publici cu statut special, în condițiile în care cvasitotalitatea agențiilor de informații din statele Alianței sunt servicii civile.

Problematica securității și apărării cibernetice, ca dimensiune a securității naționale, trebuie menținută pe un plan prioritar astfel încât să se asigure dezvoltarea de mecanisme coerente şi eficiente pentru apărarea rețelelor și sistemelor informatice de interes național și de combatere a acțiunilor ostile de tip hibrid și a celor de dezinformare.

O altă prioritate o constituie reevaluarea rolului și modului de funcționare al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT), organism care trebuie să lucreze ca un adevărat for de planificare și coordonare a strategiei de securitate națională, cu o agendă dedicată exclusiv acestor aspecte iar nu problemelor ce fac în realitate obiectul de activitate al altor formate interinstituționale.

Un președinte responsabil – care înțelege și își asumă cu responsabilitate rolul de prim funcționar public al țării, statut ce reprezintă standardul de performanță și implicare. Un președinte care înțelege să muncească în interesul națiunii nu în interes personal, 365 zile/ an. Un președinte care își îndeplinește toate atribuțiile prevăzute de lege, care face ce promite, capabil să ia decizii dificile și să-și asume răspunderea pentru rezultatele acțiunilor sale.

Un președinte mediator – care înțelege importanța echilibrului instituțional și a bunei funcționări a autorităților publice, care înțelege corect nevoia de consultări reale și nu simulate, nevoia de negociere, de dialog în toate formele sale, un președinte deschis la feedbackul societății și care acționează ca un liant între stat și societate.

Un președinte care înțelege să unească, nu să dezbine – un președinte al tuturor românilor, din țară și din diaspora, indiferent de etnie, de vârstă, de statut, etc. Un președinte care înțelege că dacă avem multe lucruri care ne deosebesc, avem și mai multe care ne aseamănă. Un președinte care nu împarte cetățenii în categorii, opunându-i pe unii altora pentru atingerea unor efemere interese politice, un președinte pentru care binele comun primează.

Un președinte care, înțelegând ce înseamnă secretul, valorizează la fel de mult transparența – care asigură dialog, deschidere și transparență instituțională. Un președinte care înțelege că cetățenii au dreptul să știe ce decizii ia acesta sau ce poziții susține în numele României, care sunt preocupările sale, agenda/programul de activitate, criteriile ce stau la baza deciziilor, desemnărilor sau nominalizărilor pe care le face.

Un președinte care înțelege să fie vocea românilor – un președinte pentru care aducerea în dezbaterea publică a temelor și frământărilor majorității populației reprezintă o obligație iar nu o opțiune.

Doar împreună, cu un președinte hotărât și energic, putem construi o națiune puternică și prosperă, o națiune care este capabilă să realizeze lucruri mari, o țară care în zece ani să se regăsească între primele zece state europene la toți indicatorii pozitivi, de la speranța de viață la educație, de la calitatea asistenței medicale la salariul mediu, de la calitatea infrastructurii la atractivitatea pentru investitori. O țară demnă, care își respectă cetățenii, care are interese și știe să le apere, care are voce, care negociază, care nu se mulțumește să fie, din toate punctele de vedere, la periferia Europei. O țară cu ambiție, care își propune mult și realizează ceea ce își propune. O țară din care cei tineri să nu mai vrea să plece iar cei plecați să dorească să revină.